Istoria bibliotecii publice din Oradea
Biblioteca a continuat să se îmbogăţească, iar în 1898-1899 bibliotecarul ei, Bodnár János, a alcătuit un catalog încercând o clasificare proprie. Biblioteca dispunea acum de un fond de 5.722 de volume, destinate cadrelor didactice – nu se poate vorbi încă despre o bibliotecă publică. Încercările de a o transforma în acest sens s-au lovit de opoziţia senatului şcolar.
Societatea „Szigligeti” a căutat să înfiinţeze biblioteci populare în cadrul unor şcoli, în câte un cartier al oraşului, destinate nu numai copiilor, ci şi părinţilor acestora. Astfel, la 1897, exista deja o bibliotecă populară, despre care ştim că, după un an şi jumătate de la înfiinţare, avea 62 de cititori şi dispunea de un fond de 497 volume care, în 1899, a crescut la 915 (după încă un an mărindu-se la 1428 de volume). Biblioteca cu folosinţă gratuită şi-a găsit lăcaş în sala clasei a V-a a şcolii primare din Oradea-Subcetate. A doua bibliotecă populară s-a deschis la 11 septembrie 1903, în clădirea şcolii din Oraşul Nou, cu un fond de 700 cărţi. La aceste cărţi avea acces gratuit orice cetăţean din cartier care împlinise vârsta de 16 ani. Cartea putea fi împrumutată pe o durată de 4 săptămâni. Biblioteca era deschisă pentru cititori în fiecare marţi şi vineri, între orele 16:00-18:00. În septembrie 1904 cele două biblioteci populare aveau un total de 3825 volume, având un număr de 398 cititori înscrişi. La 15 ianuarie 1905 s-a deschis a treia bibliotecă populară, la şcoala primară de pe str. Largă, din Olosig. Cu acest prilej primăria oraşului a mărit la 300 coroane ajutorul pentru bibliotecile populare.
 |
| Locaţia Bibliotecii între 1920 şi 1940 (Primăriei 3) |
Necesitatea unei biblioteci publice independente se impunea tot mai mult, o modalitate de rezolvare fiind unificarea bibliotecilor populare, aflate în incinta şcolilor din cartierele menţionate si care, în 1905, dispuneau deja de un total de 7.000 de volume. Fondurile creşteau mereu şi prin achiziţiile ce se făceau din taxele de înscriere. Senatul şcolar s-a gândit chiar şi la un regulament al bibliotecii publice. Potrivit prevederilor sale, 50% din taxa de înscriere se preconiza a fi întrebuinţată pentru întreţinerea bibliotecii. La această categorie de cheltuieli se prevedea şi un post de bibliotecar remunerat cu 1.200 coroane pe an si 400 coroane ajutor de chirie. Postul urma să fie ocupat de un deţinător al diplomei de învăţător. Pentru soluţionare problemelor de finanţare Societatea „Szigligeti” (care patrona bibliotecile populare) s-a adresat Consiliului pe ţară al muzeelor şi bibliotecilor. In răspunsul semnat de istoricul Szalay Imre se arată că biblioteca publică nu poate lua fiinţă decât numai dacă şi oraşul îşi însuşeşte această dorinţă, prin urmare trebuia acţionat în direcţia sensibilizării primăriei.
Primăria până în 1906 a sprijinit cu 300 coroane bibliotecile populare, în anii următori ulterior mărit la 800 coroane pe an. In 1907 statul ajuta aceste biblioteci cu 500 coroane şi se promitea creşterea sumei odată cu înfiinţarea celei de-a patra unităţi. S-a hotărât ca ajutorul de 800 coroane primit din partea oraşului să fie folosit pentru retribuirea bibliotecarilor, legarea cărţilor, plătirea oamenilor de serviciu şi pentru alte cheltuieli curente, deoarece ajutorul de stat nu putea fi folosit decât pentru achiziţii de carte.
Situaţia bibliotecilor populare a rămas, în linii mari, aceeaşi până în 1911, când a luat fiinţă biblioteca publică a oraşului. Câteva date privind activitatea lor pe 1907 indică interesul pentru lectură, frecvenţa relativ ridicată a cititorilor (între 44 şi 47, într-o zi de lucru a bibliotecii, care nu depăşea două ore şi jumătate): Biblioteca din Olosig dispunea de 401 titluri în 424 volume, Biblioteca din Oraşul Nou dispunea de 1.283 volume, în valoare totală de 3.983 coroane, Biblioteca din Subcetate avea 1236 volume, în valoare de 3.708 coroane.