Română Magyar English French

Saloanele Revistei Familia

Autor: , 14.05.2008 12:36

Joi, 15 mai orele 17

     

 

      Joi, 15 mai, orele 17, la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”  revista Familia vă propune o întâlnire cu un invitat special: VALENTIN TIMARU, compozitor, muzicolog , profesor universitar la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Creaţia muzicală a invitatului cuprinde opera Lorelai, baletul Ciuleandra, 5 simfonii, piese orchestrale, 3 oratorii, 4 cantate, concerte, muzică de cameră, cicluri de lieduri, coruri, Liturghia Sf Ioan Gură de Aur (1994). Numeroase cărţi de muzicologie, precum „Morfologia şi stuctura muzicală”, „Simfonismul enescian”, „Principiul stroficităţii” etc. completează biografia creativă a acestui eminent om de cultură. Cu această ocazie Valentin Timaru va lansa două nou apărute cărţi: „Muzica noastră cea spre fiinţă” şi „Aforisme. Comentarii şi confesiuni”, dedicate deopotrivă celor iniţiaţi în tainele muzicii şi iubitorilor neprofesionişti ai acestei arte. Cărţile vor fi prezentate de Ioan Moldovan, redactorul-şef al „Familiei” şi de prof. Radu Mureşan, dirijor.

Sunt invitaţi toţi cei care simt nevoia unui ceas de desfătare spirituală şi de dialog cultural.

Cuvinte cheie: Valentin Timaru biblioteca Revista Familia

« Înapoi la ştiri


Oradea, Str. Armatei Române nr. 1/A    Telefon: 0259-431257, 0359-800363, 0359-800368
Program cu publicul:  Luni – Vineri: 08.00–19.00, Sâmbătă: 09.00-13.00
E-mail: bibliobihor@yahoo.com